Comunitatea Brașov Betel

Orașul Brașov este un oraș turistic. Numele lui sugerează  peisaje montane, clipe de relaxare, aerul medieval al străzilor vechi și alte sclipiri care te îmbie la relaxare. Dar acest lucru nu este tot ce se știe despre acest pitoresc punct geografic.

Un detaliu semnificativ în acest peisaj îl constituie Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea „Betel”, care contribuie la dezvoltarea Spirituală a acestui oraș. Situată într-o zonă liniștită, în apropiere de Centrul Vechi, Biserica Adventistă „Betel” are menirea de a oferi savoare și prospețime spirituală tuturor celor care locuiesc sau vizitează orașul de sub Tâmpa. 

Prin programe de calitate, prin slujire autentică sau prin implinirea nevoilor spirituale, ne propunem să oferim vizitatorilor un adevărat răgaz sufletesc, descoperind o oază de liniște spirituală. Predica, muzica, rugăciunea, seminarul sau studiul Bibliei vor însufleți orice persoană și orice căutător după autentic.

Este cunoscut faptul că Adventiştii de Ziua a Şaptea acceptă Biblia ca singurul lor crez şi susţin principii fundamentale de credinţă care izvorăsc din Sfânta Scriptură. De peste 20 ani scopul nostru este de a aprinde sau de a redresa în inima oamenilor pasiunea de a trăi frumos și curat, în armonie cu principiile Eterne așezate în ființa omenească.

Îi motivăm pe oameni să trăiască o viață nouă, o Viață din Belșug. Suntem convinși că Dumnezeu ne-a dăruit totul, pentru ca noi să-i invităm pe cei din jurul nostru să caute liniștea, pacea și fericirea.

Istoric

Istoria dezvoltării comunității Betel și construirea clădirii în care se desfășoară în prezent serviciile divine s-au orchestrat armonios încă de la primii pași ai dezvoltării proiectului.

O parte din frații care au lucrat la construirea bisericii, împreună cu pastorul Valentin Cucu (rândul al doilea, primul din stânga)

Încă din perioada anului 1992 comunitatea s-a întrunit și și-a organizat principalele activități la Sala Palatului Culturii din cartierul Steagul Roșu. Dorința de a avea o clădire proprie a aprins în inimile credincioșilor elanul și perseverența care au dus până la capăt realizarea acestui vis.

Interiorul bisericii, privire spre balcon și ușa de ieșire

În luna martie a anului 1994 s-a obținut autorizația de construcție. În același an a început construcția Bisericii pe strada Dr. I. Cantacuzino nr.25. Această perioadă a fost marcată de un entuziasm și sacrificiu deosebit din partea membrilor bisericii. Dăruirea și contribuția financiară remarcabilă a celor care își doreau să ridice o Casă de Rugăciune a făcut ca la o distanță de doar 3 ani să fie ridicată și amenajată clădirea impresionantă a Bisericii.

Privire spre amvon și balconul din față

Evenimentul inaugurării s-a desfășurat în anul 1997.

Construirea mansardei

Pastorii care au slujit în comunitatea Betel de la momentul inaugurării și până în prezent sunt următorii:

  • Cucu Valentin 1993 – 1996
  • Șteblea Gheorghe 1996 – 1997
  • Petrof Sorin 1997 – 2000
  • Cornel Croitoru 2000 – 2001
  • Daniel Niculescu 2001 – 2005
  • Cristea Eduard 2005 – 2009
  • Cojocaru Marius 2009 – 2017
  • Miron Mihail 2017 – Prezent